Aproape 15.000 de firme au intrat în insolvenţă în anul 2008
Un numar de 14.483 de firme au intrat in insolventa anul trecut, in crestere cu 75% fata de nivelul din 2007, cand 8.297 de societati au ajuns in situatia de a nu mai dispune de fonduri pentru a-si plati datoriile, potrivit datelor Oficiului National al Registrului Comertului (ONRC). Cele mai multe firme intrate in insolventa in 2008 provin din Bucuresti, respectiv 1.721 de societati, cu 14% mai multe decat in anul precedent.Capitala este urmata de judetul Timis, cu 983 de firme, in crestere cu 54% fata de 2007, si de judetul Vrancea, cu 650 de societati care nu au mai avut bani pentru plata datoriilor, de peste cinci ori mai multe fata de anul anterior, conform datelor furnizate de ONRC agentiei MEDIAFAX.
In top urmeaza Prahova, cu 654 de firme (in crestere cu 330% fata de 2007) si Cluj, cu 600 de societati, cu 266% mai mult fata de anul anterior.
Cele mai putine companii in incetare de plati sunt in Teleorman si Alba, cate 56, Giurgiu - 72, Covasna - 82 si Ialomita - 89.
In toate judetele, cu exceptia Brailei si Galati, numarul firmelor intrate in insolventa a fost mai mare anul trecut comparativ cu 2007.
Cele mai multe companii intrate in insolventa (6.551, fata de peste 4.000 in 2007) aveau activitati in domeniul comertului, al repararii autovehiculelor si bunurilor de uz gospodaresc, urmate de cele din sectorul produselor industriei prelucratoare (2.720, comparativ cu 1.600) si de firmele de constructii, cu 1.404 de cazuri de insolventa in 2008, fata de 628 anul precedent.
La Registrul Comertului sunt inregistrate peste un milion de firme, dintre care peste 780.000 persoane juridice.
Numarul companiilor care nu-si vor putea plati datoriile va creste puternic in 2009
Agentia de evaluare financiara Moody’s anticipeaza pentru 2009 o crestere puternica, la un nivel record, a numarului de companii din Europa care intra in imposibilitate de plata, mai ridicat decat in Statele Unite, ca urmare a conditiilor economice dificile.
In baza datelor privind spredul obligatiunilor corporatiste si a cresterii somajului, agentia estimeaza ca procentul companiilor europene care nu-si vor putea plati datoriile va ajunge la 18,3% pana la sfarsitul anului 2009, peste recordul anterior de 16% atins in 2002.
O rata de 18,3% ar insemna ca 55 de companii europene, care beneficiaza de rating din partea Moody’s, vor intra in incapacitate de plata in urmatoarele 12 luni.
Moody’s a estimat, in decembrie, ca procentul companiilor europene cu probleme de plata a datoriilor va urca la 12,5% pana la sfarsitul lunii noiembrie 2009, de la nivelul de 2% inregistrat la sfarsitul anului 2008.
Aceasta rata s-a plasat, la sfarsitul anului 2007, la 1,1%.
"Conditiile economice din Europa sunt mult mai nefavorabile decat in intervalul 2001-2002", a declarat Kenneth Emery, director al Moody’s pentru cercetari in domeniul datoriilor corporatiste.
Estimarile Moody’s au la baza spreadul fara precedent al obligatiunilor corporatiste, mixul extrem de scazut al ratingurilor companiilor si probabilitatea mare de crestere a somajului in 2009, se arata in comunicatul Moody’s.
Agentia anticipeaza ca procentul companiilor in imposibilitate de plata va atinge pana la sfarsitul anului la 15,1% la nivel mondial, peste nivelul de 10,4% anticipat luna trecuta, 4,4% la sfarsitul lui 2008 si numai 1% in urma cu un an, ca urmare a cresterii somajului in SUA.
Astfel, circa 300 de companii nu isi vor plati datoriile la timp, in urmatoarele 12 luni.
Un numar de 104 companii cu rating din partea Moody’s nu si-au putut plati datoriile anul trecut, dintre care 86 din America de Nord si 12 din Europa.





