Societatea Casa Olteanu S.R.L. Vișan- Iași, cunoscuta pentru productia de vinuri Gramma, se află în primul an de reorganizare judiciara, respectiv în trimestrul al IV-lea, în conformitatea cu planul confirmat la data de 27.03.2014. Societatea debitoare a efectuat plăţi în avans pentru primul an de reorganizare, fiind achitate creanţele prevăzute în Programul de plăţi cuprins în planul de reorganizare (an 1) în proporție de cca. 91%.

Astfel, conform raportului administratorului special, vânzările au crescut pe segmentul horeca (HOteluri, REstaurante şi CAfenele)  pe piaţa din Bucureşti, prin distribuitorii care au facilitat listarea vinului Gramma în lanţuri de restaurante, cafenele, bistro şi săli de evenimente.

Pe segmentul retail (supermarket şi hypermarket) au crescut comenzile. Societatea este în negocieri pentru listarea în alte două mari reţele dar şi în ceea ce priveşte listarea în cele deja existente a unor cutii de 3 sticle pentru perioada sărbătorilor.

Luna septembrie a fost cea mai aglomerată din punct de vedere al producţiei, în această lună societatea concentrându-se pe recoltarea strugurilor. În comparaţie cu ceilalţi producători din sudul ţării, care au înregistrat producţii mult mai mici prin prisma evenimentelor meteo nefavorabile, debitoarea a reuşit să diminueze pierderile, intervenind la timp şi suplimentând numărul de tratamente.

Pentru viitor, societatea are în vedere diversificarea portofoliului cu un alt timp de produs, „bag in box”, un vin ambalat în recipiente de 5 litri, din a cărui vânzare se preconizează că se va îmbunătăţi cashflow-ul societăţii. Acest produs se va adresa restaurantelor care îl vor servi sub forma „vinul la pahar”, dar va fi destinat şi evenimentelor în cadrul cărora se vor consuma cantităţi mari şi se se evita sticla prin prisma costurilor ridicate.

Astfel portofoliul societăţii va fi compus din următoarele produse: Premium (Gramma Aligote, Feteasca regală şi Cuvee Visan – etichetele cu Horaţiu Mălăele), Medium+ (Gramma Epic, Liric şi Dramatic), Medium  (Ydilic Feteasca regală sec, Ydilic Feteasca regală demisec) şi Low/med (Ydilic feteasca regală demisec “bag in box”).